15 ianuarie 2012 – 122 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu

Posted: 11 Ianuarie 2012 in Uncategorized

Mihai Eminescu s-a născut la Botoşani la 15 ianuarie 1850. Este al şaptelea din cei 11 copii ai căminarului Gheorghe Eminovici, provenit dintr-o familie de ţărani români din nordul Moldovei şi al Ralucăi Eminovici, născută Juraşcu, fiică de stolnic din Joldeşti.

Îşi petrece copilăria la Botoşani şi Ipoteşti, în casa părintească şi prin împrejurimi, într-o totală libertate de mişcare şi de contact cu oamenii şi cu natura. Această stare o evocă cu adâncă nostalgie în poezia de mai târziu (,,Fiind băiet…” sau ,,O, rămâi”).

Între 1858 şi 1866, urmează cu intermitenţe şcoala la Cernăuţi. Termină clasa a IV-a clasificat al cincilea din 82 de elevi după care face 2 clase de gimnaziu. Părăseşte şcoala în 1863, revine ca privatist în 1865 şi pleacă din nou în 1866. Între timp, e angajat ca funcţionar la diverse instituţii din Botoşani (la tribunal şi primărie) sau pribegeşte cu trupa Tardini-Vlădicescu.

1866 este anul primelor manifestări literare ale lui Eminescu. În ianuarie moare profesorul de limba română Aron Pumnul şi elevii scot o broşură, ,,Lăcrămioarele învățăceilor gimnazişti”, în care apare şi poezia ,,La mormântul lui Aron Pumnul” semnată M. Eminoviciu. La 25 februarie/9 martie pe stil nou debutează în revista ,,Familia”, din Pesta, a lui Iosif Vulcan, cu poezia ,,De-aş avea”. Iosif Vulcan îi schimbă numele în Mihai Eminescu, adoptat apoi de poet şi, mai târziu, şi de alţi membri ai familiei sale. În acelaşi an îi mai apar în ,,Familia” încă 5 poezii.

Din 1866 până în 1869, pribegeşte pe traseul Cernăuţi-Blaj-Sibiu-Giurgiu-Bucureşti. De fapt, sunt ani de cunoaştere prin contact direct a poporului, a limbii, a obiceiurilor şi a realităţilor româneşti. A intenţionat să-şi continue studiile, dar nu-şi realizează proiectul. Ajunge sufleor şi copist de roluri în trupa lui Iorgu Caragiali apoi sufleor şi copist la Teatrul Naţional unde îl cunoaşte pe I.L.Caragiale. Continuă să publice în ,,Familia”, scrie poezii, drame (Mira), fragmente de roman ,,Geniu pustiu”, rămase în manuscris; face traduceri din germană.

Între 1869 şi 1862 este student la Viena. Urmează ca auditor extraordinar Facultatea de Filozofie şi Drept, dar audiază şi cursuri de la alte facultăţi. Activează în rândul societăţilor studenţeşti, se împrieteneşte cu Ioan Slavici; o cunoaşte la Viena pe Veronica Micle; începe colaborarea la ,,Convorbiri Literare”; debutează ca publicist în ziarul ,,Albina” din Pesta. Apar primele semne ala bolii lui.

Între 1872 şi 1874 este student ordinar la Berlin. Junimea îi acordă o bursă cu condiţia să-şi ia doctoratul în filozofie. Urmează cu regularitate două semestre, dar nu se prezintă la examene.

Se întoarce în ţară, trăind la Iaşi între 1874-1877 . E director al Bibliotecii Centrale, profesor suplinitor, revizor şcolar pentru judeţele Iaşi şi Vaslui, redactor la ziarul ,,Curierul de Iaşi“. Continuă să publice în ,,Convorbiri Literare”. Devine bun prieten cu Ion Creangă  pe care îl introduce la Junimea. Situaţia lui materială este nesigură; are necazuri în familie; este îndrăgostit de Veronica Micle.

În 1877 se mută la Bucureşti, unde până în 1883 este redactor, apoi redactor-şef la ziarul ,,Timpul“. Desfăşoară o activitate publicistică excepţională, care-i ruinează însă sănătatea. Acum scrie marile lui poeme ( Scrisorile, Luceafărul etc.).

În iunie 1883, surmenat, poetul se îmbolnăveşte grav, fiind internat la spitalul doctorului Şuţu, apoi la un institut pe lângă Viena. În decembrie îi apare volumul ,,Poezii”, cu o prefaţă şi cu texte selectate de Titu Maiorescu ( e singurul volum tipărit în timpul vieţii lui Eminescu).

Anii dintre 1883-1889 sunt ani de boală, cu reveniri şi recăderi din ce în ce mai dese. Practic, nu scrie nimic sau foarte puţin.

Mihai  Eminescu se stinge din viaţă la 15 iunie 1889 ( 15  iunie, în zori ora 3 ) în casa de sănătate a doctorului Şuţu.

E înmormântat la Bucureşti, în cimitirul Bellu; sicriul e dus pe umeri de patru elevi de la Şcoala Normală de Institutori.

În ,,Viaţa lui Mihai Eminescu” ( 1932),  G Călinescu a scris aceste emoţionate cuvinte despre moartea poetului : ,,Astfel se stinse în al optulea lustru de viaţa cel mai mare poet, pe care l-a ivit şi-l va ivi vreodată, poate, pământul românesc. Ape vor seca în albie şi peste locul îngropării sale va răsării pădure sau cetate, şi câte o stea va vesteji pe cer în depărtări , până când acest pământ sa-şi strângă toate sevele şi să le ridice în ţeava subţire a altui crin de tăria parfumurilor sale “.

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s